Pentru a elimina dezavantajele existenței pe teritoriul Uniunii Europene a mai multor sisteme electronice de colectare a tarifelor pentru utilizarea infrastructurii rutiere care operează cu tehnologii diferite, prin Directiva 2004/52/CE au fost stabilite condițiile care trebuie îndeplinte pentru realizarea interoperabilității sistemelor electronice de tarifare pentru utilizarea infrastructurii rutiere din Uniunea Europeană.
Prin Decizia 2009/750/CE a fost definit serviciul european de taxare rutieră electronică (SETRE), menit să asigure interoperabilitatea la nivel tehnic, contractual și procedural, prin intermediul unui contract unic între clienți și operatorii care furnizează serviciul de tarifare electronică. De asemenea, s-a stabilit că fiecare stat membru păstrează un registru electronic național referitor la următoarele:
Trebuie menționat faptul că SETRE nu se referă la:
Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. este desemnată să administreze Registrul național SETRE.
Până în prezent, la Autoritatea Rutieră Română – ARR nu s-au depus solicitări de înregistrare pentru domenii sau furnizori SETRE.
Pentru reducerea constrângerilor și complexității, precum și a dificultăților de ordin tehnic, juridic și financiar legate de implemntarea interoperabilității, Comisia Europeană a luat inițiativa revizuirii reglementărilor astfel încât au fost adoptate următoarele documente:
· Directiva (UE) 2019/520 care trebuie transpusă în dreptul intern până la data de 19 octombrie 2021 și prin care se abrogă Directiva 2004/52/CE de la data de 20 octombrie 2021
· Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/204 care se aplică de la 19 octombrie 2021 și care de la aceiași dată abrogă Decizia 2009/750/CE
Procedura de înregistrare a furnizorilor SETRE a fost adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 766/2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/2007 privind interoperabilitatea sistemelor electronice de tarifare pentru utilizarea infrastructurii rutiere, care poate fi accesată aici
De asemenea, un instrument util este furnizat de Ghidul de aplicare a Directivei (CE) nr. 52/2004
Reglementări europene
Reglementări naționale
AUTORITATEA RUTIERA ROMÂNĂ – A.R.R.
Adresa: Bulevardul Dinicu Golescu nr. 38, Sector 1, Bucureşti, Cod poştal 010873, România Telefon: +40 21312.15.19 sau +40 213182100 web: www.arr.ro e-mail: relatii_publice@arr.ro
In order to eliminate the disadvantages of the existence of several electronic toll collection systems in the European Union for the use of road infrastructure operating with different technologies, Directive 2004/52/EC established the conditions to be met for the interoperability of electronic toll systems for use of road infrastructure in the European Union.
Decision 2009/750/EC defined the European electronic toll service (EETS), designed to ensure technical, contractual and procedural interoperability through a single contract between customers and operators providing the electronic toll service. It has also been established that each Member State maintains a national electronic register of the following:
It should be noted that EETS does not refer to:
Romanian Road Transport Authority - A.R.R. is designated to administer the EETS National Register.
So far, no registration applications have been submitted to the Romanian Road Transport Authority - ARR for EETS domains or providers.
In order to reduce the constraints and complexity, as well as the technical, legal and financial difficulties related to the implementation of interoperability, the European Commission has taken the initiative to revise the regulations so that the following documents have been adopted:
The procedure for registering EETS providers was adopted by Government Decision no. 766/2014 on the approval of the Methodological Norms for the implementation of the provisions of Government Ordinance no. 39/2007 on the interoperability of electronic charging systems for the use of road infrastructure, which can be accessed here.
A useful tool is also provided by the Guide for the application of Directive 52/2004/EC, which can be accessed here.
European regulations
National regulations
ROMANIAN ROAD TRANSPORT AUTHORITY - A.R.R.
Address: 38, Dinicu Golescu Boulevard, Sector 1, Bucharest, Postal code 010873, Romania Phone: +40 21312.15.19 or +40 213182100 web: www.arr.ro e-mail: relatii_publice@arr.ro